Roemeens-romana

Premierul olandez Mark Rutte nu are nimic cu România, dar vine din tradiția liderilor care nu suportă risipa și corupția

După summitul european, au început ironiile la adresa ”frugalilor”, conduși de prim-ministrul Olande, Mark Rutte. Dar el nu e decât exemplificarea unui set de valori, aceleași care l-au adus Papă pe Papa Adrianus VI, omul care a oprit construcția Bazilicii Sf. Petru și care a vrut să diminueze corupția și risipa din Vatican. Libertatea încurajează diferența de opinie argumentată. Costi Rogozanu a scris miercuri un articol pe marginea summitul european, în care a susținut că premierul olandez Mark Rutte dă ”Lecții de conduită pentru Estul obraznic, pentru Sudul îndatorat, de la reprezentantul unei țări care nu face decât să tot extragă profit enorm din tot soiul de sandvișuri fiscale imorale”. În replică, jurnalista olandeză de origine română Mira Feticu, care scrie în importanta revistă ”De Groene Amsterdammer”, oferă cititorilor Libertății o altă perspectivă asupra lucrurilor.

”Zgârcit și cel mai încăpățânat dintre toți” scria săptămâna trecută Liberation despre prim-ministrul țării mele de adopție. A fost un exercițiu interesant să citești ce scrie presa internațională despre Mark Rutte, prim-ministrul nostru cel de toate zilele. Premierul olandez Mark Rutte Da, toată lumea știe astăzi că Mark Rutte e necăsătorit și locuiește într-un apartament normal. Că face voluntariat, predă vineri istoria la gimnaziu. Că merge la serviciu cu bicicleta. Rutte dă singur cu mopul, dacă varsă cafeaua pe jos. Dacă ești la ora prânzului prin renumitul pasaj al centrului Hagăi, ”riști” să dai nas în nas cu el.

Am râs cu toata gura când am citit în Libertatea că Olanda ar trebui să se abțină de la negocierile din timpul „summitului” pentru că ar fi un paradis fiscal.

Nu e prima dată când România se supără pe Olanda ca văcarul pe sat. Avem doar atâtea motive să ne supărăm pe Olanda: roșiile sunt de plastic, castraveții n-au miros, fetele vin în Olanda să se prostitueze. Vai de țara lalelelor! Să-l acuzi pe propriul președinte că n-a deschis gura la summit e părtinire. Dar să spui, ca jurnalist român, că Olanda mai bine tace din gură pentru că e paradis fiscal dă răspuns întrebării până azi retorică a lui Cioran ”A quoi bon avoir quitté Coasta Boacii?”

Olanda e mai mare decât se vede de pe Coasta Boacii și nu degeaba îl numeste Liberation pe Rutte ”olandez get beget”.

Omul care a vrut să lupte împotriva corupției de la Vatican

Portretul pe care Europa îl face lui Mark Rutte duce pe oricare olandez, ”vechi” sau relativ ”nou”, ca mine, cu gândul la primul papă olandez din istorie, primul si singurul: Papa Adrianus VI, născut la 2 martie în Utrecht și ales Papă în 1522, la vârsta de 62 de ani. A murit după un an de la alegerea sa, gurile rele spun că ar fi fost otrăvit. De ce?

Papa Adrianus VI Voia să elimine corupția din Biserica Catolică. Vaticanul se crucise la apariția noului papă la Roma, în picioarele goale. Se spunea că dormea pe o bancă de lemn și mânca ”frugal”. Oprise construcția somptuoasei Bazilici Sf. Petru, începută în 1506, care a fost continuată abia după moartea lui.

”Frugal” a fost numit și Rutte, capul ”frugalilor”. S-au făcut și încă se mai fac glume pe Twitter la adresa olandezului sadea și a filosofiei lui de viață. O parte din Olanda s-a rușinat încă de la început cu Rutte, cu zgârcenia lui. Că în felul acesta izolează Olanda, că e autorul următorului Brexit, că nu poți lăsa Italia și Spania de izbeliște. Chiar eu, în ziarul la care scriu săptămânal, am criticat pozitia lui Rutte la summitul EU.

Dar dacă ai câteva cunoștințe sumare despre Olanda, înțelegi poziția lui Rutte, chiar dacă nu ești de acord cu ea.

Rutte e zgârcit. Trăiește simplu, cam ca olandezul get beget. Dă cu mopul, dacă e nevoie, e pianist virtuoz, merge la serviciu cu bicicleta și face voluntariat.

Că Viktor Orban afirmă cam ca vechii comuniști, care vedeau peste tot dușmani de clasă, că olandezul Rutte trebuie să urască Ungaria sau pe el personal nu mă miră. Adică mă lasă rece. Dar că jurnalistul român cu studii știe totul despre lume și nici măcar nu-și schimbă poziția șezutului stând pe Coasta Boacii nu mă lasă rece. Doe je best, cum ar zice Rutte. Dă-ți mai bine silința!

Libertatea, 22 iulie 2020

 

Intelectualul român nu la cultură are notă mică, ci la morală

“Dacă Paul Goma n-ar fi murit acum două săptămâni, aș fi zis că speranța încă n-a murit. Dar așa, de când cu moartea lui Goma, cutia Pandorei căreia Vladimir Tismăneanu tocmai i-a trântit cu oarece zgomot capacul, aduce mai mult cu o troacă”.

Așa începe opinia pe care scriitoarea Mira Feticu a trimis-o către Libertatea, în urma episodului de acum câteva zile, când mai mulți intelectuali s-au amuzat postând un meme rasist, după ce localitatea Țăndărei a intrat în carantină.

Gâlceava din urmă din viața publică românească nu ridică doar poleiala de pe rasismul frumos împachetat al intelectualului român, ci arată încă o dată că intelectualul român, scriitorul, cu precădere, nu s-a schimbat din comunism, când nu era voie de la putere să spui adevărul și scriitorul era primul care se conforma. Că doar vorba se-ndoaie mai ușor ca fierul, săraca de ea.

Că Tismăneanu ba știe, ba nu știe ce e cu Țăndărei și cu România, mai înghiți, mai ales dacă știi pe propria piele că, de, omul care mănâncă pâine din altă parte mai uită. Toată lumea-i sare-n cap, și bine face. Poate-și cumpără un bilet America-Țăndărei când vom avea voie la călătorit, să-și împrospăteze cunoștințele despre imaginarul colectiv românesc.

Dar că un director de editură și poet pe deasupra trimite astfel de fotografii arată multele bube din capul literaturii române.

Că scriitorii români, cei mai mari, de care-a auzit și Occidentul nu văd că prietenul și prietena au făcut-o de oaie și că oaia e o turmă, eu asta nu mai înțeleg.

Nici nu vreau să mă gândesc cum zâmbește subțire Herta Müller, dacă mai are puterea să zâmbească. Nu, scriitorului român i-a smuls comunismul amigdalele și de-atunci i-a pierit… vocea. Mai ales când e vorba de prieteni.

Că doar prietenul la nevoie se cunoaște și Tismăneanu, și Denisa Comănescu au mult mai multă nevoie de prieteni decât adevărul. Adevărul n-are prieteni în lumea (literară) românească.

Acum vreo lună m-a întrebat cineva din Belgia, care organiza un festival de literatură, ce fel de poet e Denisa Comănescu. I-am răspuns că mai degrabă e cunoscută prin funcția ei, dar că o să-i citesc poezia cât pot de repede și o să-mi fac o părere. Mă bucur că nu e nevoie să-mi spun părerea acum, după Țăndărei.

În general, mă abțin, dacă nu am nimic pozitiv de spus, pentru că intenția mea e doar să promovez cultura română în străinătate. Coafam puțin cât să nu se vadă toate bubele din fruntea literaturii, să se vadă că se scrie și că se scrie sau s-a scris frumos.

Dar când citești că scriitorii români își trimit fotografii rasiste unul altuia pe Messenger, îți vine să dai cu căciula imaginară de pământ.

Acum vreo două veri, o mare scriitoare română mă întrebă, după 5 minute după ce făcusem cunoștință, cât de prietenă am fost eu cândva cu scriitorul cutare. Nu, n-am fost în sensul în care insinuați, am spus, dar n-am putut să nu mă înroșesc. În locul ei. M-am gândit imediat că înainte să plec din România am pierdut prietenia cuiva la care țineam pentru că îmi exprimasem revolta că prea des anumite prietenii foarte intime și abia apoi talentul te promovează în cultura română.

Literatura română are ceva de sectă, oricât de polarizată ar fi. Generația care ține cu dinții de pâine și de cuțit, generația care are și ea o pâine și un cuțit, fie ele și de plastic, tinerii, mai puțin tineri, în sfârșit, nu țin evidența. Încă citesc literatura română.

Doar îmi pare rău că nici un scriitor, din nici una din aceste generații, nu strigă că împăratul e gol când împăratul promovează glume rasiste.

Și de la distanță, mai ales dacă te-ai născut în cultura română, ai impresia că literatura română, cu tot modernismul și profunzimea ei, a rămas un comunism mai mic.

Cine sunt eu să vă spun toate acestea? Sunt sigură că vă întrebați.

Vă răspund ca Ulise, știind că cine știe cunoaște, pentru că intelectualul român nu la cultură are notă mică, ci la morală:

Nimeni. Eu sunt, mai ales pentru dv., Nimeni.

Libertatea, 14 aprilie 2020

 

 

(Nici) Olanda nu se joacă cu viețile Vineri

Născută în Breaza, Mira Feticu este scriitor de limba olandeză și jurnalist la cea mai importantă revistă culturală olandeză, ‘De Groene Amsterdammer’. Scrie și la ‘Den Haag Centraal’, ‘Trouw’. Site personal: www.mirafeticu.nl. A trimis pentru Libertatea această relatare despre starea de spirit a societății olandeze.

Viața merge înainte în Olanda, cu sau fără Corona. Cu diferența că viața merge înainte de acasă, din spatele computerelor. Olanda stă acasă încă trei săptămâni, cu excepția meseriilor care nu pot fi exercitate de acasă.

Școala a murit, trăiască școala!

Școlile sunt închise, dar școala merge înainte. E ca și cum s-a oprit pentru un timp lumina și s-a trecut pe un generator. Mergem pe generator înainte.

Examenele s-au amânat, dar nu și temele. Totul merge prin Skype, discuțiile cu profesorul sau diriginta, lecțiile de pian și canto, întâlnirile de la psiholog. ”Suntem în control”, își spune în barbă olandezul, cam ca totdeauna. Nu prea cântă de la fereastră, pentru că are multe de făcut.

Lecțiile merg înainte, cursurile merg înainte, temele merg înainte. Si mai ales ședințele, prin Skype, dar merg înainte.

Teatrul Național din Haga tocmai a ținut o ședință importantă despre sezonul de teatru 2020-2021, ședința care nu putea fi amânată. E Olanda, tara ședințelor. Nici măcar un virus letal nu încetinește entuziasmul olandezului de a pune țara la cale în ședințe.

Olanda promite că nu va lăsa pe nimeni să cadă fără să-l ajute

Și mai ales în timpul coronavirusului se vede simțul organizatoric al unei țări în care totul e trecut într-un sistem, pentru orice există un protocol. ‘Sistemul nu te lasă la greu, zice olandezul cam cum zice românul că el e născut poet.

Premierul Mark Rutte a asigurat alaltăieri seară țării că totul e sub control și asta înseamnă la olandez fapte și nu vorbe.

Înseamnă că nimeni nu va fi lăsat să cadă fără plasă, că nu are sens sa disperi, nici măcar să te întrebi ‘cum va fi mai departe?

Miniștrii își bat deja capul cu asta și chiar și gafa ministrului Eric Wiebes, care cam vroia să-i lase pe lucrătorii independenți și persoanele fizice autorizate cam cu buza umflată, a fost corectată de premier: chiar și ei, sau mai ales ei, artiștii, vor fi compensați.

”Nu cereți banii înapoi pe bilete, considerați-i donați-i”

Oamenii sunt sfătuiți să nu ceară banii pe bilete pentru spectacolele amânate, chiar sunt rugați să doneze bani teatrelor independente, să cumpere cărți ca să-i ajute pe scriitori sau fotografii online ca să-i ajute pe fotografi.

Nici un strat al societății nu e trecut cu vederea. Big Brother se comportă mai degrabă ca un părinte care nu-și lasă odrasla la greu.

La casele de plată în supermarket ți se cere să plătești cu cardul, cafenelele sunt închise si e de preferat să urmărești din spatele geamurilor cum vine primăvara.

Spitale, medicii de familie, casele de bătrâni lucrează strâns împreună. ‘Totul e foarte bine organizat, spune profesor microbiolog Greet Vos de la spitalul universitar Erasmus din Rotterdam într-un interviu. ”În principiu, aceste protocoale nu sunt noi. N-am uitat gripa porcină din 2009. Un pacient cu sau suspectat de COVID-19 este internat într-o cameră specială de izolare. Erasmus MC are zeci de astfel de camere. Știam că va trebui să facem față acestor tipuri de epidemii înainte de construirea noului spital. Erasmus MC acordă o mare importanță prevenirii infecțiilor. De aceea au fost create atât de multe camere de izolare.”

O cameră de izolare este o așa-numită cameră sigilată, o cameră cu două uși și un mic portal în care personalul și vizitatorii își pun îmbrăcăminte de protecție și se pot spăla sau dezinfecta pe mâini.

Aerul din acea cameră este evacuat. Aerul expirat de pacient, care conține particule de virus, nu poate intra pe hol sau în celelalte încăperi. În acest fel, nu se infectează alte persoane. Presiunea aerului din cameră este reglată astfel încât aerul să nu poată scăpa prin ușă.

Pare că Olanda joacă șah cu virusul. Încă nu se știe cine va câștiga runda, dar in orice caz, Olanda nu se joacă. Mai ales când e vorba de vieți.

Libertatea, 20 martie 2020